Juvenes Translatores ANDREEA SĂNDIȚĂ
ANDREEA SĂNDIȚĂ ESTE CÂȘTIGĂYOAREA DIN ROMÂNIA A CONCURSULUI EUROPEAN „JUVENES TRANSLATORES”
Au fost anunțate numele câștigătorilor concursului anual pentru tinerii traducători din UE („Juvenes Translatores”), organizat de Comisia Europeană și dedicat elevilor de liceu. La concurs au participat peste 3.000 de adolescenți din 750 de școli, iar lucrările lor au fost notate de traducătorii Comisiei. Câștigătoarea din România se numește Andreea Florina Săndiță și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Radu Greceanu” din Slatina, județul Olt.
Andreea va fi invitată la ceremonia de decernare a premiilor de la Bruxelles, în data de 8 aprilie, cu ocazia căreia câștigătorii (câte unul din fiecare stat membru) vor primi un trofeu din partea dnei Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.
„Juvenes Translatores”: Andreea Florina Săndiță se numără printre câștigătorii concursului european pentru tinerii traducători
„Competențele lingvistice lărgesc orizonturile și îmbogățesc viețile oamenilor. Doresc să încurajez mai mulți tineri să învețe limbi străine. Trebuie să ne asigurăm că aceștia sunt conștienți de toate avantajele practice, de la capacitatea de a vorbi în limba locală atunci când sunt în vacanță sau călătoresc, până la diversificarea opțiunilor de carieră – un mare atu într-un moment în care mulți tineri se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă în țările de origine”, a declarat dna comisar Vassiliou.
Popularitatea concursului a crescut în fiecare an, atât ca număr de participanți, cât și ca acoperire geografică. La ediția 2013-2014, numai în România s-au înregistrat aproximativ 150 de școli, dar numărul acestora a fost redus la 33 din motive logistice, printr-o selecție aleatorie operată pe calculator. Pe lista laureaților se numără atât școli care au mai câștigat și în alți ani, cât și școli care au participat pentru prima dată, cum este cazul Colegiului Național Radu Greceanu. Cu o vechime de peste 100 de ani, liceu teoretic din 1990, colegiu național din 1998, acesta s-a impus prin rezultatele deosebite ale elevilor săi la olimpiadele școlare și concursurile de admitere în învățământul superior.
Traducătorii Comisiei Europene organizează acest concurs din 2007, din dorința de a împărtăși pasiunea lor pentru limbile străine. Elevii care au susținut testul în luna noiembrie a anului trecut au putut alege oricare dintre sutele de combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE; în total, s-au folosit 157 de combinații lingvistice, cel mai mare număr înregistrat până în prezent. Câștigătoarea din România a tradus un text din limba engleză în limba română. Andreea a arătat dintotdeauna o adevărată pasiune pentru limbile moderne, dând dovadă de implicare absolută, de dorința de a-și îmbunătăți nivelul în orice clipă, calități susținute de capacitatea ei de a putea face față oricărei provocări. De altfel, Andreea se poate mândri cu multe realizări extracurriculare în domeniul lingvistic: a participat la etapa națională a concursului de limba română „Lectura ca abilitate de viață”, a scris numeroase articole pentru revista internațională „DEFRIT” și a jucat în piese de teatru în limba engleză pe scena liceului Radu Greceanu. A doua limbă străină studiată de Andreea este limba germană, ea obținând premiul I la Olimpiada Județeană de Limba Germană doi ani la rând.
Persoana care a reușit să îi insufle Andreei pasiune pentru limba și cultura engleză și care a pregătit-o temeinic pentru concursuri și olimpiade este chiar profesoara ei de limba engleză, dna Larisa Natalia Nicola. Convinsă că „investiția în cunoaștere aduce cea mai bună dobândă” (Benjamin Franklin), se consideră un dascăl norocos, căruia i-a fost dat să lucreze cu copii deosebiți, plini de inițiativă, perseverenți și ambițioși. „Felul Andreei de a gândi, rațional, dar și plin de creativitate și imaginație, abilitatea deosebită de a sintetiza și de a face corelații, au ajutat-o să reprezinte cu succes atât Colegiul Național Radu Greceanu, cât și județul Olt, la Olimpiada Națională de Limba Engleză, în clasele a IX-a și a X-a, și la alte concursuri școlare,” a declarat dumneaei.
Concursul „Juvenes Translatores” i-a încurajat pe mulți concurenți să se îndrepte către studierea limbilor străine pentru a deveni traducători, iar Andreea s-ar putea număra printre ei. Dacă planurile sale de până acum erau să urmeze cursurile unei facultăți de drept, după ce a trecut prin experiența concursului de traducere „Juvenes Translatores”, Andreea este hotărâtă să ia în calcul și posibilitatea de a se înscrie la o facultate de limbi străine.
Lista de documente disponibile pentru a fi descarcate: